Bulgaria va continua să sprijine Ucraina în conformitate cu decizia parlamentului, a declarat ministrul Apărării, Atanas Zapryanov pentru bTV.
„Vom continua să sprijinim Ucraina așa cum am făcut-o până acum, deoarece ceea ce am făcut se bazează și pe deciziile Adunării Naționale din 2022 și 2023”, a declarat ministrul.
Deficitul de personal în armată crește de la 25% la 30% la soldați și 34% la ofițeri în Forțele Terestre, a recunoscut ministrul.
El a subliniat că majorarea salariilor militarilor nu va împovăra bugetul de stat, unde 2,5% din PIB-ul țării este alocat apărării.
Zapryanov a declarat că Bulgaria acordă cei mai puțini bani pentru apărare dintre toți vecinii săi și a dat ca exemplu România și Grecia, care cheltuiesc fiecare 3% și Turcia 4% din PIB-ul lor. Chiar și Serbia dă mai mult, a anunțat ministrul.
Liderul GERB, Boiko Borissov, preconizează o viață politică lungă, cabinetului Zhelyazkov. Adresându-se jurnaliștilor prezenți în cllădirea parlamentului, după aproape o lună de tăcere, Borissov a subliniat că în guvern au intrat cei mai pregătiți..
Președintele Rumen Radev s-a întâlnit cu ambasadorul Statului Palestina în Bulgaria, Nasri Khalil Salim Abu Jaysh. Radev a salutat acordul la care s-a ajuns privind încetarea focului în Gaza și eliberarea ostaticilor, exprimându-și speranța că acesta..
Cu 125 de voturi pentru și 114 împotrivă, Adunarea Națională a votat ca Bulgaria să aibă un guvern regulamentar condus de prim-ministrul Rosen Zhelyazkov. Cabinetul a fost susținut de cele trei partide politice care vor participa direct la guvern -..
Niciun reprezentant al instituției prezidențiale bulgare nu va fi prezent, dar discuțiile la cel mai înalt nivel politic vor continua, a explicat..
Bulgaria a ieșit dintr-o lungă adormire politică - la 81 de zile de la cele șase alegeri parlamentare anticipate, Adunarea Națională a ales cel de-al..
SDS, partenerul de coaliție al partidului GERB, are rezerve nu numai față de BSP, ci și față de „Democrație, Drepturi și Libertăți” aripa Ahmed Dogan...