Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Delegația de stat bulgară va duce la Vatican simboluri bulgărești de pace și unitate spirituală

7
Foto: Facebook /Nikolay Deliyanev

În fiecare an, în ajunul sărbătorii Sf. Frați Chiril și Metodie, în care se sărbătorește și Ziua alfabetului bulgar, a educației și culturii slavone - 24 mai, o delegație bulgară condusă de președintele Parlamentului sau de șefului statului, este primită în audiență de către șeful Bisericii Romano-Catolice la Vatican. În acest an, însuși președintele Rumen Radev va conduce delegația de stat pe 22 și 23 mai.

În prima zi a vizitei sale, șeful statului va participa, de asemenea, la prezentarea expoziției „Muntele Athos în desene și fotografii” la sediul Universității Pontificale Laterane din capitala italiană. Conform tradiției, de asemenea, ел va participa la un pelerinaj la Bazilica „San Clemente”, unde sfinții frați Chiril și Metodie au slujit pentru prima dată în limba slavonă. În acest an, în altarul central al bazilicii, o Sfântă Liturghie va oficiată de Preasfinția Sa Episcopul Europei Centrale și de Vest, Mitropolitul Antonie.

Bazilica San Clemente, Roma

Președintele va vizita, de asemenea, Bazilica Santa Maria Maggiore, unde, în secolul al IX-lea, Papa Adrian al II-lea a binecuvântat alfabetul bulgar.

În fiecare an, delegația bulgară îi oferă șefului Bisericii Romano-Catolice un cadou care exprimă respectul poporului bulgar pentru credință și pentru simbolurile care unesc lumea ortodoxă și cea catolică. De fiecare dată, se aduce un omagiu special activității iluminaților slavi, Sfinții Frați Chiril și Metodie, care au creat alfabetul bulgar, care astăzi, este al treilea alfabet al UE și este recunoscut ca fiind patrimoniu cultural comun al Europei.

Literele bulgărești - de la prima până la ultima - au fost pictate în lucrare realizată de artistul Nikolay Delyanev, care este originar din orașul Sandanski, dar care locuiește la Roma de aproape 30 de ani. Lucrarea sa plastică, sub forma unei cărți deschise, va fi oferită cadou Papei Francisc în timpul vizitei delegației președintelui Rumen Radev.

Cu aceste litere (pictate pe un suport de lemn) am vrut să transmit un mesaj, pentru că până acum nu a existat o astfel de perspectivă asupra alfabetului bulgar precum «alfa și omega» - un fel de alfabet bulgar, într-o formă completă, de la început până la sfârșit. Trebuie să ne gândim că există întotdeauna un început și un sfârșit, dar arta este nelimitată și creează sentimentul că abilitățile omului sunt nelimitate” - spune artistul Nikolay Delyanev într-un interviu pentru Radio Bulgaria:

Nikolay Delyanev

Ideea a venit de la Părintele Prof. Ivan Ivanov, responsabil de Biserica Bulgară din Roma, și, odată cu apropierea sărbătorii Sfinților Chiril și Metodiu, am decis să facem un mesaj de pace și un mesaj prin intermediul religiei, pentru cooperare între religii. Acesta este cuprins în compoziția care înfățișează o carte sfântă, în care se află alfabetul bulgar - alfabetul chirilic. În acest fel, ne apropiem de tradițiile noastre, în mijlocul cărora se află alfabetul bulgar, care ne-a păstrat ca popor. Datorită acestui alfabet a fost scrisă istoria noastră veche de secole.  Așadar, atât literele noastre, cât și credința noastră ne-au păstrat ca popor și au contribuit la păstrarea tradițiilor noastre. Astfel, ideea noastră cu părintele Ivan Ivanov a venit ca un proiect care să fie un cadou pentru Papa Francisc. Eu am intrat în contact cu credința prin artă. Încă din primii mei ani de studiu în acest domeniu, m-am apropiat mereu de marii profesori ai Renașterii. Ei au recreat scene biblice în compozițiile lor artistice. Acesta este modul în care mi-am abordat întotdeauna munca, dacă pot spune așa - mână în mână cu credința.”

Tehnica cu care Nikolai Delyanev pictează este un fel de iluzie optică prin amestecul de culori și forme. Este perceput ca și cum privitorul se „scufundă” într-o altă dimensiune a tabloului. Acesta este un scris de mână specific artistului, iar cartea deschisă cu litere este executată cu aceeași tehnică.

Cartea va servi ca un mesaj pentru fiecare dintre noi, fiecare poartă în el spiritualul” - spune artistul și continuă:

Mi-am dedicat lucrarea alfabetului nostru pentru că este singurul din lume și foarte puține națiuni sunt suficient de norocoase pentru a-și crea propriul alfabet unic în care să-și scrie cărțile. Așadar, lucrarea mea este un fel de admirație pentru această operă și vreau să o povestesc în cel mai bun mod. Datorită artei, lumea își păstrează un echilibru. Datorită artei, frumusețea rămâne mereu vie, iar mesajele frumoase sunt păstrate. Atunci când există artă în jurul nostru, există și speranța că lumea va fi ferită de distrugere.”


Recent s-a aflat că Mitropolitul Antonie al Europei Centrale și de Vest, care va fi prezent la venerarea mormântului Sf. Chiril pe 22-23 mai, va face o binecuvântare specială a operei lui Nikolai Delyanev.  Aceasta va avea loc în Bazilica San Clemente, unde se află mormântul Sf. Chiril Filozoful.

Acest lucru m-a bucurat foarte mult, pentru că l-am luat ca pe un act simbolic, prin care alfabetul nostru se întoarce din nou la creatorul său. Acest lucru m-a emoționat foarte mult și sunt recunoscător că va exista o binecuvântare din partea Mitropolitului Antonie înainte de audiența cu Papa Francisc", spune artistul Nikolai Delyanev.

Mitropolit Antonie

Autor: Gergana Mancheva

Editor: D. Semkovska


Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Zilele Muzicii din Martie încep la Ruse

Ediția cu nr. 64 a Festivalului Internațional „Zilele Muzicii din Martie” începe astăzi la Ruse și va dura până pe 31 martie. În cadrul evenimentului vor avea loc 23 de concerte cu lucrări din Renaștere și Baroc până la muzică contemporană și jazz,..

publicat în 14.03.2025 la 08:30
Prof. Velimir Velev

Teatrul în lumea digitală - spectacole dincolo de realitate și publicul gamer

Care este impactul tehnologiilor digitale asupra artelor și poate teatrul, prin schimbarea paradigmelor sale de bază, să continue să ofere publicului experiența sa unică, împingându-l în același timp dincolo de limitele propriilor percepții? Îi poate..

publicat în 13.03.2025 la 15:30
Artiști pentru copii

Cinematografia bulgară în centrul atenției la cea de-a 29-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Sofia

„Shhhh... It's time for cinema” - acesta este motto-ul pentru următoarele două săptămâni, când Sofia devine capitala cinematografică a Europei. Cea de-a 29-a ediție a celui mai mare forum cinematografic din Balcani - International Sofia Film Fest (SFF)..

publicat în 13.03.2025 la 13:15