Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Patriarhul Daniil: Accept crucea slujbei patriarhale care mi-a fost încredințată astăzi

Foto: BGNES

Întronizarea noului Patriarh bulgar ales, Mitropolitul Daniil de Vidin, a luat sfârșit. Noul lider spiritual a fost întâmpinat în Catedrala Sfântul Alexandru Nevski. Laicii adunați au scandat ''Vrednic'' și l-au aplaudat. ''Conștient de nevrednicia mea, cred în providența lui Dumnezeu și în sprijinul lui Dumnezeu. Să păstrăm credința ortodoxă'', a spus Patriarhul Daniil.

''Tu, Doamne, Stăpânul meu, călăuzește-mă în sarcinile pentru care m-ai desemnat, dă-mi înțelepciune și îndrumă-mă în această mare și responsabilă slujire. Întărește-mă cu un duh puternic împotriva seducțiilor gândurilor mele, astfel încât, fiind călăuzit în fiecare zi de Duhul Tău cel bun spre fapte benefice, să împlinesc cu vrednicie poruncile Tale'', a spus Patriarhul Daniil în rugăciunea sa către Dumnezeu. "Accept crucea slujbei patriarhale care îmi este încredințată astăzi. Domnul știe că nu am căutat această poziție și El va fi ajutorul meu. În vremurile confuze de astăzi, avem cu toții nevoie de o mărturie vie și clară a prezenței lui Dumnezeu'', a spus Patriarhul Daniil în primul său discurs oficial.

Noul lider spiritual al creștinilor ortodocși din Bulgaria a primit insignele (simboluri ale demnității patriarhale) și mantia patriarhală verde. Sceptrul patriarhal, care i-a fost înmânat de Mitropolitul Iosif, este același care i-a fost dat Patriarhului bulgar Chiril în 1953, când a fost restaurată Patriarhia Bulgară.

Președintele Adunării Naționale, Raya Nazaryan, președintele Rumen Radev, vicepreședintele Iliana Iotova, premierul interimar Dimitar Glavcev, șeful apărării Emil Eftimov, primarul Sofiei, Vasil Terziev, marele muftiu Mustafa Hagi, fostul prim-ministru Simeon Saxe-Coburg-Gotha, ambasadorul rus Eleonora Mitrofanova, precum și alți politicieni și miniștri interimari au participat la ceremonia de întronizare.

Președintele Rumen Radev i-a urat patriarhului nou ales să susțină unitatea și autocefalia (independența) bisericii bulgare și să depună eforturi pentru bunăstarea poporului bulgar. El a subliniat că alegerea sa are loc în vremuri dificile și tulburi pentru întreaga umanitate.

Patriarhul Daniil a fost ales cu 69 de voturi. Mitropolitul Grigorie de Vratsa a primit 66 de voturi. Au existat trei voturi nule. Consiliul Patriarhal Electoral Bisericesc a fost format din 140 de delegați, inclusiv ierarhi, clerici, laici și alții. Patriarhul Ecumenic Bartolomeu și reprezentanți ai Bisericilor Ortodoxe locale din Rusia, Georgia, România și Serbia au participat la ceremonia de alegere a noului șef al Bisericii Ortodoxe Bulgare și Mitropolit de Sofia.

''Biserica Ortodoxă Bulgară, care este considerată în mod tradițional apropiată de Moscova, și-a ales astăzi un nou patriarh. Daniil, în vârstă de 52 de ani, a luat poziție în favoarea Kremlinului după invazia rusă din Ucraina'', relatează AFP.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Slujbă de litie pentru celebrarea Sf. Eftimie de Târnovo

Conform tradiției din fiecare an, Sfânta Mitropolie și Biserica celor 7 Sfinți din Sofia, au oficiat o  slujbă de litie în cinstea  Sf.  Eftimie de Târnovo, ultimul patriarh al celui de-al doilea Țarat bulgar.  În fiecare an, procesiunea se..

publicat în 20.01.2025 la 11:30

Adunarea Națională în prima sa lectură a decis

Biserica Ortodoxă Bulgară este singurul reprezentant al Ortodoxiei Răsăritene în Bulgaria, sunt de acord deputații Cele trei proiecte de amendamente la legea privind confesiunile religioase au primit o largă majoritate în prima lectură în Adunarea..

publicat în 09.01.2025 la 16:15

Serenitate, lumină și spiritualitate: Mănăstirea ”Sfânta Petka” iarna

Liniștită printre pantele Muntelui Lyulin, Mănăstirea Klisura ”Sfanta Petka” este marcată de mister și radiază spiritualitate. Este situată la numai 7 km de stațiunea Bankya, lângă satul Klisura. Iarna este perioada în care sfânta mănăstire pare să se..

publicat în 08.01.2025 la 17:45