O conferință cu tema „De la izvorul Dunării la Marea Neagră - apă sănătoasă și viață sănătoasă” va avea loc la Universitatea Liberă Burgas/ Free University Burgas din orașul de la Marea Neagră. Participanții se vor concentra pe soluții inovatoare și..
Bugetul apărării ar trebui să devină cel puțin 2,5% din PIB, deoarece 2% nu este suficient, a declarat șeful apărării, amiralul Emil Eftimov, într-un interviu acordat 24chasa.bg. Compensația pe care Bulgaria o primește pentru ajutorul acordat Ucrainei va..
În urma unui accident care a avut loc atunci când Unitatea 6 a centralei nucleare Kozlodui a fost oprită pentru reparații, niciun membru al personalului nu a fost expus la radiații, nu a avut loc nicio scurgere de apă radioactivă în râul Dunărea, iar..
Controalele la frontiera dintre Bulgaria și România pe Dunăre vor rămâne după aderarea celor două țări la Schengen pe calea aerului și a apei, la 31 martie, a declarat pentru BNR, o sursă din cadrul Comisiei Europene. Acesta a explicat că granițele..
Compania Națională de Electricitate (NEK) din Bulgaria împreună cu compania românească Hidroelectrica reactualizează un proiect pentru o hidrocentrală pe fluviul Dunărea, situată între Nikopol și Turnu Măgurele, a declarat jurnaliștilor ministrul..
Popularul ghid de călătorie Lonely Planet a inclus Bulgaria printre recomandările sale de călătorii în 2024: "Seria de cetăți și așezări dramatice de-a lungul vechii frontiere a Imperiului Roman, Limesul Dunării, a fost nominalizată pentru a fi inclusă..
Din cauza nivelului critic scăzut al Dunării, platforma ferrboat-ului care deservește punctul de trecere a frontierei Oryahovo - Bechet nu va funcționa până la normalizarea nivelului fluviului. La insistențele căpitanului și datorită condițiilor..
Oamenii din orașele situate de-a lungul Dunării sunt obișnuiți vara să întâmpine participanții la una dintre cele mai vechi drumeții turistice de canotaj din lume. Este vorba despre Tour International Danubien / International Tourist Regatta..
Autoritățile sârbe l-au reținut pentru 48 de ore pe căpitanul bulgar al navei Jumbo, sub pavilion bulgăresc, care a deversat 35 de tone de motorină în Dunăre, în apropiere de Novi Sad, pe 19 iunie. Tsvetomir Lakov va apărea vineri în fața instanței, a..
Municipalitatea Silistra a semnat două contracte cu firme executante în cadrul proiectului „Îmbunătățirea siguranței navigației de-a lungul Dunării, în regiunea transfrontalieră Călărași – Silistra” în cadrul Programului Interreg V-A România – Bulgaria..